|
Joi, 02 Septembrie 2010 |
|
Imi vine greu să înțeleg ce se petrece astăzi în țara pe care am vizitat-o în urmă cu peste 10 ani, moment în care am cunoscut o ITALIE ca o carte larg deschisă spre lecturare oricărui împătimit carpato-danubiano-pontic de a-și afla obârșia încrengăturii de neam. Evadat pentru prima dată în viață din spatele cortinei de fier a lagărului socialist, spre lumea liberă, în scop turistic, aveam să trăiesc momente fără valențe de comparație. Este drept că șirul plăcutelor emoții s-a orânduit mult mai târziu de la trecerea peste graniță pe podul peste Dunăre de la Porțile de Fier. Și acest lucru deoarece mai nimic nu te făcea să crezi că ești în altă țară cu alt potențial uman și altă organizare economico- socială. Sătucuri mici și izolate, gări sau halte lăsate parcă în părăsire, terenuri parțial lucrate sau puțin îngrijite....... In perfectă armonie cu peisajele unice și multele alte daruri ale naturii revărsate din abundență peste acest ținut de legendă, concomitent înșiși OAMENII sunt cei care m-au impresionat în egală măsură. La tot pasul se găseau destui localnici dispuși a-ți confirma sau a-ți redirecționa traseele de urmat spre locațiile preconizate. Este drept că inițial noi cei din România dovedeam oarecare stinghereală în a ne deschide dialogului marcați fiind de mult clamata apartenență la un alt sistem social comunist aflat în contradicție, presupusă ireconciliabilă, cu cel capitalist. În scurt timp însă aveam să mă dumiresc asupra faptului că acest lucru nu avea nicio semnificație negativă, necum punitivă, în percepția localnicilor. Eram, pur și simplu, turiști ca oricare dintre cei ce ne înconjurau și nimic altceva. Mai mult decât atât, aveam să constat, spre deplina-mi satisfacție, că pronunțarea cuvintelor România și Român aveau darul atragerii unui plus de atenție, de amabilitate și chiar de simpatie.......
|